Rup din sufletul meu o bucăţică,
şi-aşa toţi îmi spun că e făcut din hârtie şi arde repede,
şi scriu, cu degetele înmuiate în lacrimă,
un acatist.

Pentru toate jumătăţile de oameni în căutări de jumătăţi de oameni şi mulţumite cu firmituri,
pentru toate picioarele de călători pentru care drumul e iubită, casă şi mormânt,
pentru toţi ochii pentru care luna e cea mai fidelă oglindă,
pentru toate trunchiurile care nu s-au simţit niciodată învelite de căldura unor braţe,
pentru toţi umerii care nu au odihnit niciodată un somn de femeie,
pentru toate mâinile care nu şi-au putut rescrie liniile din palmă,
pentru toate fotografiile cu doi privite de unul,
pentru toţi obrajii virgini de sărut,
pentru toate pântecele celor care dor în dorul cuiva şi îi doare dorul pentru altcineva,
pentru toate tălpile care au uitat cum să prefacă pasul în zbor.

Sparg din sufletul meu un braţ de scânduri,
şi-aşa toţi îmi spun că e făcut din lemn şi arde repede,
şi construiesc, cu Iubirea preot înlăuntru,
o Biserică.