Dacă ai şti ce rai alb îmi creşte înlăuntru
când mă priveşti în ochi
nu ai mai vrea să pleci
niciodată de aici.
Te-ai aşeza sub pleoapa mea
ca un copil în braţe de bunici
sub un brad de Crăciun
şi te-aş lăsa să te joci
cu globurile lacrimilor mele
pe globul nostru îngeresc
îngheţându-le în fulgi.
Irişii mei ţi-ar croi giulgi
şi te-ar înveli în faguri de iarnă;
te-aş lăsa să mi-i ningi în stomac
din norii pielii tale dulci
reinventând
în zboruri de gheaţă
tremur de aripi de fluturi.
Nici nu ştii cum îmi coci
înlăuntru
un cozonac de dor de tine
atât de mare încât
dacă l-aş oferi colindătorilor
care-mi cântă despre naşterile tale
de fiecare dată când
te sărut pe frunte
ar însemna
să mă ofer pe mine.
O, dacă ai şti ce rai alb îmi creşte înlăuntru!

Această poezie se regăseşte în volumul „Cel mai fascinant ţinut este ţinutul de mână” care poate fi achiziţionat de aici