La noi aici nu se suferă
decât sub măști de catifea
Nimeni nu-și spune durerea
Decât sieși
când savurează singur
o cană de cafea
Toți zâmbesc larg Duchenne
În timp ce rămân fără oxigen
Și-și caută locuri stabile
în locurile stabile ale altora
Deși mai toată viața și-o petrec
în tren.
La noi aici nu se plânge
decât cu lacrimi de oțel
Toți au cel mai bun prieten
un cățel
Și nimeni nu mai are timp
sau nu mai vrea
să fie cea mai importantă persoană
din viața
cuiva.
La noi aici nu se moare
nici mari treceri nu sunt
prin tainice porți
pentru că toți ne naștem deja
morți.