Cu toţii avem un punct de fierbere până la care rezistă membrana noastră exterioară
şi după care organele noastre primordiale încep să-şi recapete funcţia de scut
apărându-ne de ceea ce ne doboară.
Există, spre exemplu, o temperatură scăzută până la care rezistăm fără a simţi vreun şoc
şi atunci când trecem de acea temperatură sălbaticul din venele noastre pune stăpânire pe noi
şi am face orice pentru un foc.
La fel există un bine definit interval de timp cât putem să rezistăm foamei
dar atunci când depăşim acel interval prădătorul din dinţii noştri pune stăpânire pe noi
şi am muşca cu colţii şi din sânul mamei.
Avem cu toţii o intensitate a zgomotului până la care putem rezista stoic
şi care, atunci când e depăşită, ne transformă în vietăţi de la început de neozoic
Şi, deopotrivă, cu toţii putem rezista durerii până la un punct
după care am putea să provocăm chiar noi durere celor care ne-au durut.
Fată rece
cu toate cele de mai sus în minte (şi nu în pântece)
de câte ori trebuie să te fierb spunându-ţi că te părăsesc
până să-mi spui şi tu: „te iubesc”?
De câte ori trebuie să mă fierbi evitând să îmi spui cu adevărat ce simţi
până să-mi scoţi sufletul din minţi?