Se depun
pe mobila veche de nuc,
în straturi de praf alb,
Memoriile.
În crăpăturile de lemn
se aud câteodată
dulci voci de copii –
ecouri chemându-și mame.
Pe bibelouri
se oglindesc nostalgic
șterse priviri de inimi
împreunându-se…
Uitată, o fotografie veche,
proiectează în alb-negru
culori calde
de perechi de suflete
astăzi reci.
ceasul iși întoarce obosit
ultima clipă,
un ticăit răsuflând
atingeri nepetrecute,
visul nesăvârșit,
acel sărut neîmpărtășit
către absenții care și-au lăsat
amprentele de iriși
pe mobila veche de nuc
cioplită în tine.