Oamenii se joacă cu oamenii
la fel cum o fetiţă
se joacă cu ursuleţul ei de pluş
până când îi rupe un picior
sau o mână
sau capul;
apoi ascunde ce a făcut
ce a rupt
ce a sfâşiat
sub pat,
departe de ochii de plastic
al celorlalţi oameni de plastic
de frică că aceştia ar putea-o condamna.
Pretinde că totul a fost o întâmplare,
că nu a fost atentă:
„Mami, cred că l-am pierdut,
îmi cumperi, te rog, o jucărie nouă?”
ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat
ca şi cum ar fi din nou inocentă.
Şi, crede-mă,
suntem atâţia ciungi
aici.
Monştrii de sub
patul tău.