NaTUre morte

Era luminoasă
poate prea luminoasă pentru apetitul meu pentru întuneric,
dar cu timpul m-a învățat să las lumina să intre și în mine
mai adânc decât în învelișu-mi periferic
(nu pot să spun că m-a schimbat prea mult
doar m-a făcut să văd mai clar ce nu sunt).
Într-unul dintre colțurile ei erau două mese măslinii
lipite una de cealaltă
pe una dintre ele stăteau o foaie goală și un stilou uscat
(stârnind nevoia de a scrie fără a o putea împlini)
pe cealaltă un coș cu mere, doar unul dintre ele mușcat.
În colțul opus găseai un pat pentru o singură persoană
cu o pernă grea, fără nimic de învelit
m-a speriat asta când m-am mutat aici
dar în eternitatea în care am locuit-o până acum
niciodată nu mi-a fost frig.
Pereții erau proaspăt văruiți
Dumnezeu știe ce răni ascundeau pe sub spoială
nu m-am încumetat niciodată să mă întreb
de teamă că și-ar fi pierdut, în mintea mea, din poleială.
Un candelabru imens atârna de plafon
dacă aș fi fost cu un centimentru mai înalt aș fi putut da cu capul de el
atunci a fost prima dată când m-am gândit
că poate camera aceasta a fost de fapt creată special pentru mine
și trupul meu mic.
Podeaua scârțâia la fiecare pas al meu cu un râs de fericire că e locuită
Și mai vibra uneori din cauza unui casetofon vechi răsturnat
lăsat pornit probabil de cineva care fusese înaintea mea
care cânta repetat
„Să nu-mi iei niciodată dragostea”.
În vârful tavanului stătea o icoană
de parcă Răsăritul ar fi fost undeva spre cer
Încă îmi dă un soi de sens și mă ajută să rezist
bucuriei de a-ți fi prizonier.
Așa arăta, Cleopatră
când am pășit pentru prima dată
în inima ta
de care tu spuneai că e moartă.

This error message is only visible to WordPress admins

Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.

There may be an issue with the Instagram access token that you are using. Your server might also be unable to connect to Instagram at this time.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!