Uf, puştoaico, de ce te uiţi aşa la mine?
Părerea mea e că tu şi el nu vă potriviţi.
Nici măcar nu e în stare să te privească în ochi
Aşa cum se privesc oricare doi îndrăgostiţi.
Nu are curaj să te ia de mână şi să te invite în a lui lume
Aveţi moduri atât de diferite de a vă trăi viaţa
Nici măcar nu râdeţi la aceleaşi glume.
El trăieşte ascuns în scoarţă de copac
şi e insomniac
Tu trăieşti în văzul tuturor răspândind parfum de liliac
şi în timp ce pentru alţii eşti afrodisiac
pe el în condamni la oglinda proprie
din capătul unui pahar de coniac.
Nu te-a sărutat nici măcar o dată pe buze
Acolo unde alţii înaintea lui năvăleau prima dată
profitând de nevoia ta de pasiune
El se rezumă doar la a-ţi săruta mâna şi obrazul (ocazional)
Aşa ştie el să-ţi arate ceea ce nu îţi poate încă spune.
Faceţi parte din două lumi atât de opuse
Şi, crede-mă, în cazul vostru, opusurile nu se atrag
Ci generează un haos în care fiecare dintre voi
va deveni antropofag
şi vă veţi mânca unul pe altul
bucăţică cu bucăţică.
Nu, nu vă potriviţi deloc, puştoaica mea, şi nu-ţi fie frică
să pui punct.
Nu vezi, nici măcar nu e în stare să-ţi scrie o poezie
de la un capăt la altul fără fă fără să se bâl bâlbâie
sau fără să repete clişeic începuturi la sfârşituri
printre ofuri şi suspine.
Of, puştoaico, de ce te uiţi aşa la mine?