Am vrut să te iau în braţe
şi să-ţi povestesc despre cum cei mari
îşi lasă câte un fulg din aripă
în fiecare pas.

Nu ai vrut.

Ne-am aşezat amândoi picioarele
pe un prag de lemn
contemplând adulţii
cum îşi plimbă membrele
ca ramuri de salcii bătrâne.

M-ai luat încet de mână:
„Hai să umblăm şi noi!”.
ne-am ridicat sprijinindu-ne unul de celălalt
imitându-le stângaci călcatul
prin aer, pe scoarţă, în pământ.

La primul pas speram că-mi vor rămâne
atârnate în aer aripile
și că mersul nostru va fi zbor.

La primul pas mi-ai dat drumul mâinilor,
ai început să-mi fugi de pe buze
și nu te mai vedeam.

Am îngenunchiat
şi a început să ningă
cu cenuşă de fulgi.
Aşa am învăţat
lecţia despre mers.

[photo – Albrecht Durer – Picioarele apostolului]